Liturghia de sub ape la biserica scufundata din Belis

Duminica, zi de odihna, orele diminetii. Te gandesti daca sa mergi sau nu la biserica si te decizi ca pleci. Te echipezi si iesi din casa. Aproape de biserica iti pui costumul de neopren, ochelarii de scufundare, buteliile cu aer comprimat, te urci in barca, apoi iti faci o cruce, tragi aer din detentor si intri in biserica. In biserica scufundata din lacul Belis-Fantanele.

Istoria satului acum inghitit de ape, incepe in secolul XIV, cand s-a construit biserica si sfarseste in anii '60, cand conducerea tarii a decis construirea unui baraj care urma sa acopere satul cu 60 de metri de apa. Numai turla bisericii, inaltate pe un deal, mai iese din cand in cand la lumina, cand apele lacului de acumulare scad.

Scufundari pe firul rosu in Lacul Belis

O vizita in biserica scufundata de la Belis necesita experienta de scufundare, echipament, coechipier, sange rece. Ascunsa sub apa, turla este greu de identificat si doar cu ajutorul GPS-ului te poti pozitiona precis deasupra ei. Nivelul normal al lacului tine varful turnului la 10-12 metri sub apa, unde este intuneric. Baza bisericii se gaseste la 25-30 de metri adancime, impresurata de o pulbere fina de mal, care se ridica imediat.

Coboram pe firul rosu de coarda legata intre baliza si baza turnului. Linistea ne impresoara, numai bulele de aer se aud cum ies din detentor si urca spre suprafata. Lanterna strapunge cu greu intunericul care se face tot mai dens si tot mai rece. La adancime apa are 6-8 grade. In timpul coborarii se simte brusc trecerea de la stratul de apa mai calda, la cel de apa dureros de rece.

Colegul de scufundare este punctul luminos care se indeparteaza pe fir in jos si nu vreau sa il pierd. Dupa el! Pe fundul lacului ridicam malul si producem un nor intunecat in suspensie prin care nu se mai vede nimic. Imi apropii palma inmanusata la 10 cm de ochi si nu o vad. Unde e susul? Unde e josul? Plutind imponderabil in intuneric, pierzi senzatia gravitatiei si faci speculatii cam pe unde ar fi suprafata lacului. Lumina de afara nu patrunde deloc, asa ca te iei dupa bulele de aer care merg in sus. Nu stii daca te-ai oprit in masa apei sau continui coborarea spre abis. Te scoate din reverie un zid de piatra pe care il pipai cu degetele.

In altarul bisericii fara vitralii a Belisului

Este o parte din zidul bisericii, un contrafort pe care urcam. In zid se casca o spartura larga, ca o arcada. Este una din ferestre, altadata luminata colorat de soare, prin vitralii. Acum e o gura flamanda care te cheama in soapta. Intram prin fereastra si patrundem in nava bisericii. Nu oficiaza nimeni nicio slujba, iar credinciosii s-au stramutat pe deal, unde au construit o alta biserica. In altar e la fel de intuneric, cateva grinzi prabusite ne arata unde se afla candva catapeteasma.

Reluam urcarea, urechile se desfunda cate putin. Suntem pe marginea de sus a zidului pe care o parcurgem matematic, ca pe creasta unui munte inzapezit. De o parte si de alta - abisul. Dam un ocol complet al zidului si revenim la turn, unde un felinar inutil sta in continuare prins in perete. Un spirit aprinde lumina din tavan, e soarele punctiform care razbate pana aici. Parca e o stea indepartata la miezul noptii. Brusc realizez ca miile sau milioanele de ani-lumina se pot condensa in 15 metri de apa.

Catre culoare si caldura

La 5 metri adancime facem o pauza, un palier de decompresie. Deja apa e calda, verde, coarda rosie are culoare, echipamentul nostru are culoare. Apa absoarbe radiatiile luminoase incepand cu rosul, iar un obiect rosu la suprafata devine gri la 10-12 metri adancime. De aceea cand vezi rosu in fata ochilor, incepi sa te bucuri.

Satul scufundat de la Belis era tacut, satenii nu mai stateau in poarta ca intr-o duminica obisnuita, preotul nu intona ca intr-o duminica obisnuita, de fapt cine a zis ca am petrecut o duminica obisnuita?

Larisa Bracea