SkyTrip

Ziua de Anul Nou, un moment magic

Anul calendaristic debuteaza cu o sarbatoare religioasa importanta: cea a Sfantului Vasile, denumita in unele zone "Craciunul mic" sau chiar "Fratele Craciunului". Unul dintre cei mai aprigi aparatori ai crestinismului si consacrat in istoria crestina ca un sfant facator de minuni, Sfantul Vasile a trait intre anii 330 si 379, in vremea imparatului Constantin, ridicandu-se la ceruri pe data de 1 ianuarie. Legenda spune ca Sfantul L-a rugat pe Dumnezeu sa-i dea si lui o zi din calendar, iar pentru ca era un sfant bun, Dumnezeu i-a indeplinit dorinta si i-a dat chiar prima zi din an. De fericire, Sfantul ar fi luat un clopotel si ar fi urcat in ceruri, ca sa Ii ureze de bine Tatalui Ceresc. De atunci, se pare, exista obiceiul uratului de Anul Nou si al mersului cu sorcova.

In ziua de 1 iaunuarie, copiii de la sate umblau din casa in casa cu o crenguta impodobita, pentru a ura sanatate, belsug, prosperitate si noroc. Pe vremuri, sorcova se confectiona din ramuri tinere de pomi fructiferi, care se puneau la inmugurit in apa in ziua Sfantului Andrei (30 noiembrie) sau de Sfantul Nicolae (6 decembrie). Uneori, se impleteau fire de lana pe aceste ramuri sau se agata un clopotel in varf. Desi materialele din care este confectionata sorcova s-au schimbat, obiceiul se pastreaza inca, momentul fiind unul mult asteptat de copii.

La fel ca si noaptea de Anul Nou, ziua de Anul Nou este si ea considerata un moment magic, semnificand un nou inceput, un alt ciclu de viata, fiind asadar incarcata de simboluri si de anumite ritualuri si practici, pe care taranii le respectau cu sfintenie in trecut. Se spune ca de ziua Sfantului Vasile, ale carui rugaciuni sunt foarte puternice, cerul e deschis, iar rugaciunile se fac auzite.

Andreea Milici

Sursa poza: www.magicart.ro