|
Sejururi all inclusive in cadrul programului Litoralul pentru totiIncepand de astazi, patru hoteluri din nordul statiunii Mamaia vor vinde pachete de sase zile in regim all inclusive, a anuntat duminica Asociatia Litoral-Delta Dunarii. In perioada 25 mai - 22 iunie 2012, turistii vor putea petrece un sejur de cinci nopti si sase zile la hotelurile Mercur***, Minerva***, Dorna*** si Modern****, la un pret cuprins intre 695 si 795 de lei de persoana. Aceste pachete sunt vandute prin programul "Litoralul pentru toti" si sunt mai ieftine cu 50% fata de cele din varf de sezon. In total, e vorba de un numar de 605 camere, iar optiunea all inclusive asigura toate cele trei mese, servite in regim bufet (bucatarie romaneasca si traditionala), bauturi, acces gratuit la piscine, sezlonguri si umbrele pe plaja, dar si la locurile de joaca pentru copii. In ceea ce ii priveste pe cei mici, programul ofera gratuitate pentru copiii cu varsta sub 7 ani si reducere de 50% pentru copiii cu varste intre 7 si 12 ani. "Am observat in ultimii ani o mai mare atentie a consumatorului fata de preturile vacantelor. Pachetele integrate le securizeaza bugetul, iar pe ei ii mai costa doar transportul pana pe litoral. Ei beneficiaza la all inclusive de o gama diversa de mancaruri, de la felurile de baza pana la deserturi, care se schimba in fiecare zi, pana la bauturi alcoolice si nealcoolice", a declarat Marius Usturoiu, administratorul Complexului Mercur Minerva Family Club, pentru Mediafax. Andreea Milici |