|
RATB introduce autobuze supraetajate turistice in Bucuresti: Vezi traseul si tarifelePotrivit unui comunicat al RATB, noua linie turistica din Bucuresti va fi deservita de patru autobuze speciale, supraetajate, cu o capacitate de 77 locuri, care vor circula pe traseul Piata Presei, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Piata Victoriei, Calea Victoriei, Palatul Parlamentului, Piata Unirii, Universitate, Piata Romana, Piata Victoriei, Piata Charles de Gaulle, Sos. Kiseleff si Piata Presei. Linia va functiona intre orele 10.00-22.00, intervalul de succedare intre vehicule fiind de 15 minute. Traseul va avea o lungime de 15,4 km, 14 statii si va fi parcurs in aproximativ 50 minute. Obiective turistice si tarife De-a lungul acestui traseu se numara mai multe obiective turistice. Printre acestea, Parcul Herastrau, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Muzeul Antipa, Muzeul Taranului Roman, Ateneul Roman, Muzeul National de Arta, Biserica Kretulescu, Palatul CEC, Palatul Parlamentului, Patriarhia Romana, Teatrul National si multe altele. Tarifele de transport pentru aceasta linie, stabilite pe categorii de varsta, sunt: 25 RON/bilet pentru adulti si 10 RON/bilet pentru copiii cu varste intre 7 si 14 ani. Copiii cu varsta de pana la 7 ani, insotiti de adulti, vor beneficia de transport gratuit. Cardul de calatorie este valabil 24 de ore de la prima validare si se poate procura din autobuzele turistice. Utilizarea cardului pe parcursul intregii zile ofera turistilor avantajul flexibilitatii in alegerea programului si obiectivelor de interes. |