Toti, cei care ati copilarit cu Tezaur Folcloric,va amintiti de dansul fetelor de la Capalna, simbol al traditiilor romanesti, purtat de atata timp prin diverse locuri si medii, mai ceva ca un brand de tara?
Se poate sa da, insa in ceea ce priveste povestea sa, se poate sa nu stiti mare lucru, pentru ca nu a fost prea mult mediatizata. Cei mai multi ar putea-o asocia cu un spot, doua, putini sunt, insa, cei care si stiu de unde, cum si cand a ajuns jocul printre noi.

Pasionatii de folclor sustin ca povestea “purtatei” de pe malul Tarnavei Mici, satul Capalna de Jos, se ascunde in zilele de duminica cand tinerii si copiii se indreptau catre o sura in care, de obicei, se juca “invartita” si “hategana”; dupa ce se incingea atmosfera urma un moment de relaxare, iar fetele neinvitate la jocul precedent se strangeau in sir, brat la brat, si incepeau sa danseze si sa cante: “Io-s in deal si badea-n sesu/ Si mi-l cunosc di pe mersu, lalalala...”

Frumusetea acestui joc a fost descoperita acum 75 de ani de Stana Biris care a organizat fetele din sat pe grupe de varsta si a pus bazele unui ansamblu de dansuri populare – Fetele de la Capalna-. Anii s-au scurs, lumea s-a schimbat, insa traditia a continuat: fetele care joaca in formatie sunt numai tinere necasatorite, odata maritate, acestea trebuind sa paraseasca ansamblul. De ce? Asta nu am aflat inca, se poate sa fie din pricina versurilor.

Dansul, unic in lume, are o durata de sapte minute si este comparat cu serpuirea Tarnavei Mici si unduirea spicelor de grau in bataia vantului. Transmiterea versurilor s-a facut oral, din generatie in generatie, pasii fiind invatati de copilele de pe aici de la patru-cinci ani. In jurul acestui joc pluteste si un mister, potrivit caruia numai fetele din Capalna pot dansa acest joc. Asadar, daca ai indoieli asupra lui, te invitam sa-l dezlegi.

Diana Petrut