SkyTrip

Portul Constanta, destinatia de croaziera numarul 1 din Marea Neagra

Portul Constanta a fost clasat pe primul loc ca destinatie de croaziera din Marea Neagra, in cadrul "Seatrade Cruise Convention", care se desfasoara zilele acestea la Miami, in Statele Unite. Evenimentul este unul international, de tip expo-conferinta, si are loc anual, reunind majoritatea companiilor care activeaza in domeniul transportului de pasageri. "Atat din punctul de vedere al numarului de pasageri, cat si al numarului de nave sosite, Portul Constanta s-a clasat pe locul 1 in randul porturilor din Marea Neagra, inaintea porturilor Soci si Trabzon", spun reprezentantii Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime SA Constanta.

Conform statisticilor publicate la "Seatrade Cruise Convention", Portul Constanta a fost tranzitat anul trecut de 64.861 de pasageri, fata de 54.226 de pasageri, cat au fost inregistrati in 2013. Numarul acestora s-a aflat, de altfel, intr-o continua crestere in ultimii ani, in anul 2010 numarul celor sositi la terminalul de pasageri al Portului Constanta fiind de numai 21.286. De asemenea, anul trecut au fost inregistrate 92 de escale ale navelor de pasageri, cu 33% mai multe decat in anul anterior.

Pentru anul 2015 au fost deja anuntate 81 de escale, lista navelor de pasageri fiind in continua actualizare. Prima nava fluviala din sezonul 2015, "River Aria", va sosi la Constanta in 24 martie, tot ea urmand sa si incheie sezonul, in 8 noiembrie. Prima nava maritima va fi "Prinsendam", anuntata pentru 21 aprilie. De mentionat este si faptul ca in 2014 numarul turistilor straini in Romania si cheltuielile lor au fost mai mari decat in 2013, cu aproape 12% si respectiv cu 6%.