In anul 1975, minerul Traian Curta din Chiscau, care a dinamitat un filon pentru explotarea marmurei, a trait descoperirea vietii lui. In urma exploziei s-a deschis o gura spre lumea uluitoare si misterioasa de sub pamant. O gura spre lumea de dincolo, lumea umbrelor, cuprinsa de intuneric, umezeala si racoare.

Intrarea in pestera a fost imediat astupata pentru a pastra climatul intact si a permite unei echipe complexe, formate din speologi, geologi, biologi sa o studieze. Pestera Ursilor are doua niveluri, unul deasupra celuilalt, ambele niveluri fiind fosile (nu mai curge raul subteran care le-a modelat). Are o lungime totala de peste 1500 m, iar 521 m din nivelul superior, s-au deschis pentru publicul larg, in anul 1980.

Minunile din pesteri

De pe poteca amenajata in pestera, poti admira multitudinea de formatiuni: stalactite, stalagmite sau coloane care sustin bolta, domuri de calcit, scurgeri parietale, cascade impietrite, formatiuni zoomorfe de ursi care se catara pe tavan, stilolite, macaroane din calcit, subtiri ca un creion si translucide, clusterite. Nimic nu tulbura linistea subpamanteana, in afara de picaturile care cad ritmic din tavan, prelungind infinitezimal stalactitele, strop dupa strop. Zeci de mii de ani dureaza cresterea unei astfel de stalactite, care poate cadea victima neatentiei omului.

Disperarea a 140 de ursi blocati in pestera

Dar Pestera Ursilor este renumita pentru altceva: pentru ca adaposteste 140 de ursi de caverna, blocati in pestera in urma unei prabusiri. Ramase fara apa si fara hrana, animalele au inceput sa se manance intre ele. Unul din acesti ursi in conexiune anatomica, este expus publicului in zona amenajata de la nivelul superior.

Nivelul inferior al pesterii, se gaseste la 17 m mai jos, iar accesul este permis doar cercetatorilor si se face printr-un put ingust, care necesita echipament de verticala. La baza putului o folie lunga de nylon, strajuita de stegulete reflectorizante, arata calea de la care nu ai voie se te abati. Sub talpi si pe langa folie, pe toata galeria, sunt mormane de oase de ursi de caverna. Folia te ghideaza ca un covor rosu, pe un strat gros de un metru format numai din schelete.

Craniile de urs de pe marginea potecii, ranjesc stirb, cu dintii sfaramati de trecerea timpului. Peretii tapetati cu argila pastreaza urmele ghearelor de urs, intiparite adanc in lut inca de acum 30000 de ani. Ce framantari si ce lupte s-or fi dat acolo...

Adancite in pamant, sub nivelul planseului, se vad gropile de gestatie unde ursoaicele se pregateau sa-si aduca pe lume puii. Gropile ii fereau de curentul de aer rece, care strabatea galeria acum 30000 de ani, acelasi curent care acum misca firele de par ramase prizoniere in lutul de pe perete, la fel ca si ursii, ramasi prizonieri in casa care le-a devenit cimitir.

Larisa Bracea