SkyTrip

Pestera Sfantului Andrei, speranta pentru nevoi

Sfantul Andrei a fost primul apostol al lui Iisus Hristos. Dupa ce Invatatorul si-a incheiat misiunea pe pamant, le-a revenit discipolilor sarcina sa ii duca pe mai departe, Cuvantul. In urma unei trageri la sorti, Apostolului Andrei i s-au indicat spre crestinare, regiunile din jurul Marii Negre.

Intre anii 60 si 63, Andrei ajunge in cetatea Tomisului, Constanta de astazi, pentru revelarea noii legi, celor de aici.
Pestera din Dobrogea a fost locul in care si-a gasit adapost, ajutat de ucenicii pe care i-a ales din cetate.

Pestera este de fapt o biserica sapata in munte, reprezentand astfel prima biserica crestina de pe la noi.

Nu se poate spune cu certitudine cand si cum a fost descoperita ulterior, dati fiind cei 400 de ani de ocupatie otomana. Despre ceea ce se stie insa, este incursiunea avocatului Jean Dinu, care a gasit Pestera Sfantului Andrei, in anul 1918, in urma unui vis care ii tot revenea obsesiv.

Cum a fost descoperita Pestera Sfantul Andrei

Redescoperirea a fost dificila, pestera fiind bine ascunsa in desis de ierburi si arbusti, crescuti salbatic, care ii invadasera intrarea. Avocatul a curatat si a scos la lumina gura pesterii, apoi a amenajat un mic corp de chilii, populat ulterior cu calugari, care au ingrijit pe mai departe locul. Acestia au construit o turla deasupra pesterii, despre care se zice ca ar fi avut 40 de metri inaltime dupa unii si 18 metri dupa altii, prin 1936.

Pestera Sfantului Andrei a fost sfintita pentru prima oara in anul 1943. Insa dupa aceea, au urmat al doilea razboi mondial si perioada comunista, o perioada grea pentru intreaga biserica crestina, pestera sacra devenind si ea, grajd de vite, staul in care ciobanii isi mai adaposteau oile.

Abia dupa 1990 s-au inceput lucrarile de reamenajare a pesterii si constructia unei manastiri. S-a refacut zidul de la intrarea in pestera si turla, care are acum numai 4 metri inaltime.

Biserica din pestera detine o colectie impresionanta de icoane, care capata irizatii speciale in lumina lumanarilor, cea mai mare dintre ele fiind reprezentarea apostolului.

Izvorul tamaduitor si alte minuni savarsite la Pestera Sfantului Andrei

In apropierea pesterii exista un izvor despre care se spune, ca a aparut dupa ce Apostolul Andrei a lovit cu toiagul muchiile unei stanci. Astazi, credinciosi de peste tot vin sa isi vindece ranile sufletesti si trupesti cu miraculoasa apa.

Este considerat tamaduitor si patul sapat in stanca al Sfantului, pe care credinciosi suferinzi vin sa se aseze pentru alinare.

In perioada hramului, Pestera Sfantului Andrei devine loc de pelerinaj. Mii de credinciosi vin cu speranta, inaltand rugaciuni si depunand acatiste, iconite sau cruciulite in crapaturile stancilor, pentru a le fi primit mai lesne mesajul si cererea.

Demersul nu e in zadar, caci multe vindecari uluitoare si minuni s-au savarsit de-a lungul timpului, aici, la fostul salas al Apostolului Andrei, facandu-l unul dintre cele mai venerate locuri crestine din tara noastra.

Larisa Bracea