SkyTrip

O noua zi libera? Sf. Andrei ar putea deveni sarbatoare legala nelucratoare

La sfarsitul lunii mai, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a transmis Parlamentului o scrisoare in care solicita ca ziua de 30 de noiembrie, cand este praznuit Sfantul Apostol Andrei, sa fie declarata printr-o initiativa legislativa sarbatoare legala nelucratoare. Miercuri, 23 noiembrie, propunerea legislativa care prevedea modificarea Codului muncii in acest sens a trecut de Senat prin adoptare tacita, urmand sa fie transmisa Camerei Deputatilor, care este Camera decizionala in acest caz.

Initiatorul propunerii, senatorul liberal Emilian Francu, a precizat ca nu este vorba de inca o zi libera, ci de celebrarea unei zile care constituie si ziua romanilor de pretutindeni: "Incurajati de sprijinul Patriarhiei Romane pentru a-l celebra asa cum se cuvine pe primul dintre apostoli, Sfantul Andrei, ocrotitorul spiritual al romanilor, am depus la Senat o lege care prevede celebrarea zilei de 30 noiembrie ca zi nelucratoare. Dorim ca sarbatoarea sa fie la nivel national, mai ales ca celebrarea Sfantului Andrei coincide cu ziua romanilor de pretutindeni. Vor fi doua zile nationale - una laica si una spirituala - sarbatorite in 30 noiembrie. Credem noi ca romanii trebuie sa cinsteasca aceasta zi, mai ales ca peste 750.000 dintre ei poarta numele Andrei sau Andreea", a afirmat senatorul liberal.

In mai 1995, Sfantul Sinod al BOR a hotarat ca Sfantul Apostol Andrei sa fie inscris in calendarul ortodox cu cruce rosie, intre sfintii mari ai Ortodoxiei, iar in 1997 l-a proclamat si inscris in calendarul bisericesc drept Ocrotitorul Romaniei. In 2001, Sfantul Sinod a decis ca ziua de 30 noiembrie sa fie proclamata si cinstita ca sarbatoare bisericeasca nationala nelucratoare iar apoi sa se intervina la autoritatile statului ca aceasta zi sa fie declarata sarbatoare legala nelucratoare.
 

Andreea Milici