|
Muzeul de Mineralogie din Baia Mare, cel mai mare muzeu regional din EuropaCel mai mare muzeu regional din Europa este situat pe bd. Traian nr. 8 din Baia Mare, judetul Maramures. Este vorba despre Muzeul de Mineralogie, unde o mare parte din exponate sunt considerate unicate mondial si valori de patrimoniu. Muzeul din Baia Mare a luat nastere in urma cu 22 de ani, in 1989. Ideea organizarii unui muzeu cu un asemenea profil a prins contur dupa anul 1969, cand a inceput constituirea colectiei mineralogice in cadrul Muzeului Judetean Maramures, muzeu cu profil de istorie, arta si etnografie, dar fara preocupari din domeniul stiintelor naturii, pana la acea data. Peste 16.000 de exemplare Colectia de minerale a inceput sa se constituie din anul 1969 in jurul unui nucleu de minerale in numar de 1.502 bucati nedeterminate si neinventariate, aflate de multi ani într-o magazie a Muzeului Judetean Maramures. Treptat, prin colectari din subteran, achizitii si donatii, colectia a crescut numeric ajungand in 1975 la 3.272 esantioane, in 1985 la 14.274, ca astazi sa numere peste 16.000 esantioane inventariate si determinate. Cresterea numerica a colectiei a fost urmata pas cu pas de o crestere valorica, pe ansamblu, dar si in ceea ce priveste valoarea stiintifica si estetica a esantioanelor ce alcatuiesc colectia. Actuala cladire a muzeului gazduieste expozitia de baza - 900 m2, sala de expozitii temporare, depozitele de minerale si spatiul administrativ. Vizite celebre La Muzeul de Mineralogie din Baia Mare si-au facut aparitia de-a lungul anilor multe personalitati din toate colturile lumii. Printre acestia s-au numarat printul Albert de Monaco, fosti sefi de stat si zeci de ambasadori din toata lumea. De asemenea, Regele Mihai a calcat pragul Muzeului pentru a admira comorile din Baia Mare. Cei care doresc sa viziteze Muzeul de Mineralogie baimarean o pot face zilnic intre orele 10:00 si 17:00. |