|
Idei de vacanta: Turism ecvestru in Rezervatia Muntii MacinuluiTuristii care vor calatori in aceasta vara intre statiunile constantene de pe litoralul Marii Negre si judetele din Moldova vor putea innopta gratuit la herghelia de cai a Administratiei Parcului National Muntii Macinului (APNMM) din comuna Cerna. Aceasta dispune de opt cai si de echipamentul necesar practicarii echitatiei, chiar si persoanele neinitiate in acest sport putand parcurge fara probleme traseul de 13 kilometri care porneste de la padoc. Pentru o ora de echitatie, o persoana va plati 20 de lei, grupurile urmand sa fie insotite de un ghid ale carui servicii se ridica la valoarea de 55 de lei. Punctul de plecare al traseului este Padocul parcului, situat la 4 km de localitatea Cerna si continua pe Valea Arsu - Vf. Saua Mare, Vf. Arheuziu - Vf. Archizel - Vf. Lifante - Vf. Pietrele Albe - Vf. Mangina - Valea Puturoasa - Padoc APNMM. Circuitul parcurge urcusuri si coborasuri domoale, străbatand piscurile de pe latura sudica a parcului, presarata cu poieni de stepa cu stancării, poieni ce asigura panorame largi asupra Depresiunii Cernei si asupra celorlalte piscuri sudice ale Muntilor Macin. Poienile cu pajisti si stancărie alterneaza cu portiuni de padure si rariste. In vederea atragerii unui numar cat mai mare de turisti, Primaria comunei Cerna a si amenajat un loc de campare in apropierea padocului, unde "exista toate facilitatile necesare pentru montarea unui cort, astfel ca turistii care doresc sa vada Muntii Macinului, iubesc animalele, au un cort si nu se grabesc acasa pot innopta gratuit la noi", conform primarul comunei Cerna, Neculae Musat, citat de Agerpres. Exista deja grupuri de turisti care s-au inscris in avans pentru turismul ecvestru, numarul lor depasindu-l pe cel din anii trecuti. Pe langa ocazia de a parcurge singurul traseu de turism ecvestru din Muntii Macinului, turistii pot admira un peisaj unic, cu peste 3.450 de specii de flora si fauna, dar si cu suprafete importante de vegetatie stepica, aici intalnindu-se plante precum clopotelul dobrogean si garofita pitica, specii de fluturi care nu se regasesc in alte zone din lume, reptile, mamifere, dar si exemplare de specii de pasari protejate prin conventii internationale, cum ar fi sorecarul mare si pietrarul. Parcul National Muntii Macinului a fost declarat Rezervatie a Biosferei in anul 1998 si este singura zona din Uniunea Europeana unde ecosistemele specifice stepei se intalnesc alaturi de paduri submediteraneene si balcanice. De asemenea, prezinta o importanta deosebita intre formatiunile muntoase din Romania, fiind cei mai vechi munti dintre tara noastra, formati in urma 200-300 milioane de ani. Sursa fotografie: www.parcmacin.ro |