|
Furnica inchisa in ochi de chihlimbar acum 30 de milioane de ani. Muzeul ChihlimbaruluiFace parte dintr-o colectie rara in lume si unica in tara, alaturi de alte obiecte pretioase regasite in muzeul de chihlimbar. Si nu este exagerat spus, caci muzeul este asemenea incaperilor interzise din palatele printilor de poveste: "cu totul si cu totul din chihlimbar". Nici nu ar fi prea greu, caci zona Coltilor este imbracata in chihlimbar, avand sanse de a ti se prinde chiar sub talpa bocancului. Chihlimbarul a fost exploatat aici, intr-o mina aflata chiar in imediata apropiere a muzeului, de unde si porvin in mare parte, elementele expozitiei. Roci de chihlimbar, flori de mina, pietre semipretioase, fosile, chihlimbar brut decupat din straturi groase, in bucati de pana la doua kilograme, alaturi de unelte vechi care altadata l-au scrijelit ori miniaturi transparente, ca boabele de miere, bijuterii lucrate fin intregesc colectia muzeului. Chihlimbarul sau bijuteriile pinilor ancestrali Stiati ca pinii fac podoabe? Chihlimbarul, ambra, rumanitul sau moldavitul reprezinta de fapt o rasina fosila, ce traverseaza in ere procesul de transformare in bijuterie. Mierea pamantului curge solid parca din ranile tineretii pamantului, in nuante de galben stralucitor, pana la sticliri de brun, verde, rosu si chiar negru. Indulciti-va ochiul si amagiti-va papilele gustative, intr-o vizita la Muzeul Chihlimbarului, din Coltii Buzaului. S-ar putea sa va intoarceti mai bogati sau chiar mai imbogatiti. Larisa Bracea |