SkyTrip

Drumetii si excursii: trasee turistice in Muntii Vrancei

Muntii Vrancei se incadreaza laturii externe a grupei de Curbura, apartinand Carpatilor Orientali, in cuprinsul careia, laolalta cu Muntii Bretcului si Muntii Buzaului, alcatuiesc sectorul estic. Pozitia lor se suprapune rascrucii dintre Moldova, Transilvania si Muntenia, intarindu-se si prin aceasta functia nodala in circulatia turistica pe coordonate mult mai extinse. Date fiind altitudinea si conditiile climatice, vegetatia caracteristica Muntilor Vrancei este cea de padure si de pajisti montane secundare, care sunt foarte dispersate si caracterizeaza mai cu seama varfurile Goru, Lacauti, Giurgiu, Pietrosu si Zboina Frumoasa, iar fauna este constituita dintr-o mare bogatie si diversitate de specii. In curpinsul lor gasim Rezervatia forestiera Lepsa-Zboina, cu fagete seculare pure avand varsta de aproape 260 ani si molidisuri cu varste cuprinse intre 100 si 180 ani, Rezervatia forestiera si geologica Cheile Tisitei, ce inglobeaza cursul inferior al Vaii Tisitei cu monumentalele sale chei, si Rezervatia geologica si de peisaj Cascada Putnei.
Cateva dintre traseele montane din Muntii Vrancei sunt:

1. Traseul comuna Tulnici (480 m) – Muntele Coza (saua Geamana, 1.496 m) – Dealul Negru (1.548 m) – Culmea Paisele – Pietrosu (1.676 m) – Zboina Frumoasa (1.657 m) – Culmea Laposu – comuna Nereju: traseu marcat cu banda rosie; durata 3,5 – 4 h; iarna exista pericol de avalansa.

2. Traseul satul Vetresti Herastrau – paraul Balosu – Golu Pietrosului (1.315 m) – cabanele "Giurgiu" (1.100 m) – valea Zabalei – Mardanu (1.520 m) – Varful Lacauti (1.777 m): traseu marcat cu punct albastru; durata: 15-16 h; este recomandabil ca traseul sa fie parcurs in doua etape: prima pana la cabanele Giurgiu, aflate pe valea Zabalei, iar a doua pana in Lacauti.

3. Traseul Poiana Sindrilita (1.520 m) – valea Zabaluta (1.300 m) – Mardanu (1.520 m) – Varful Lacauti (1.777 m): traseu marcat cu triunghi albastru; durata: 3,5-4 h.

4. Traseul Paraul Goru – Varful Goru (1.785 m) – Varful Lacauti (1.777 m): traseu marcat cu cruce albastra; durata: 6 h.

5. Traseul "Botu Misanei" (530 m) – Culmea Misana – Zboina Frumoasa (1.657 m) – Culmea Frumoasele – "Caldarile" Zabalei (840 m): traseu marcat cu banda albastra; durata: 10-12 h.

6. Traseul comuna Tulnici – "Plostina" (750 m) – satul Valea Neagra – satul Vetresti Herastrau (500 m) – Dealul Secaturii (1.075 m) – Culmea Laposu de Jos – comuna Nereju: traseu marcat cu punct rosu; durata: 14-16 h.

7. Traseul Motelul "Cascada Putnei" (550 m) – valea Tisite - paraul Cristianu Mic – saua Geamana (1.496 m): traseu marcat cu triunghi rosu; durata: 10 h.

8. Traseul gura paraului Balosu (590 m) – valea Naruja – saua Tisitei (1.319 m): traseu marcat cu cruce albastra; durata: 4,5-5 h.

9. Traseul "Casa lui Neagu" (720 m) – valea Putnei – Paraul Bradului – saua Poienita (1.409 m): traseu marcat cu punct rosu; durata: 6 h.

10. Traseul Cabanele "Giurgiu" (1.100 m) – saua Fanarii (1.480 m) – Golu Verdelui (1.460 m) – Varful Pietrosu (1.676 m) – cabanele "Giurgiu": traseu marcat cu cruce rosie; durata: 6 h.

11. Traseul Saua Golici (Muntele Coza) – paraul Mioarele – paraul Alunu – comuna Barsesti: traseu marcat cu punct galben, numai in tronsonul Golici – paraul Mioarele, in rest, drum forestier continuat cu DC 84; durata 1 h pe marcaj, plus 6,5 – 7 h pe drum.

12. Traseul "Caldarile" Zabalei (840 m) – saua Furu – comuna Vintileasca: traseu marcat cu punct albastru; durata: 7-8 h.

13. Traseul comuna Soveja (500 m) – "Sezatoarea Lupilor" – Muntele Zboina Neagra (1.350 m): traseu marcat cu cruce rosie; durata: 4,5-5 h; observatie: Lacul Verde se afla la aproximativ 15 – 20 de minute de mers de cabana de vanatoare.

14. Traseul Pasul "Musat" (1.100 m) – sub Varful Musat (1.503 m) – sub Varful Stogu (1.527 m) – culmea Hartan – sub Varful Baba (1.544 m) – sub Varful Lujeru (1.517 m) – saua Poarta Vantului (1.695 m) – Varful Lacauti (1.777 m) – sub Varful Manisca Mare (1.677 m) – sub Varful Clabuci (1.617 m) – pasul Delusor (1.200 m): traseu marcat cu banda rosie; durata: 18 h.

15. Traseul Varful Lacauti (1.777 m) – dealul Chiisoara – valea Basca Mare – Golul Covasnei – Covasna: traseu marcat cu punct albastru; durata: 4-4,5 h.

Autor fotografie: Ioan Stoenica