Descoperirile bizare din Pestera Izvorul Tausoarelor
Situata pe versantul stang al Vaii Izvorul Tausoarelor, la o altitudine de aproape 1.000 m, pestera Tausoare sau, dupa numele ei corect, pestera de la Izvorul Tausoarelor, s-a format pe un sistem complex de diaclize in calcare bituminoase eocene, compacte, fosilifere, uneori grezoase, cu vine de calcite, si fascineaza printr-o multitudine de galerii si patru rauri subterane care apar de mai multe ori si se pierd sub stanci, prin alternata portiunilor orizontale sau in panta cu saritori si rupturi cu cascade.
Istoria ei incepe in anul 1955, cand invatatorul Leon Barte, plimbandu-se pe valea Izvorul Tausoarelor, a observat cum apa vaii dispare sub pamant, albia ramanand seaca. Intrigat, a cercetat mai atent versantul in care disparea apa, coborand pantele inclinate, printr-o gura nu prea larga. Devenit speolog din pasiune si revenind in repetate randuri in pestera, a patruns tot mai departe, pana si-a dat seama ca se afla in pragul unor descoperiri impozante, ce-i depasesc puterile, astfel ca a decis sa se adreseze Institutului de Speologie din Cluj.
Cercetatorii M. Serban, I. Viehmann, D. Coman si T. Rusu au initializat o explorare sistematica, incepand chiar din iarna aceluiasi an, ce a dus la gasirea de noi galerii, unele impresionante prin largime si inaltime, altele prin ingustime si lungime. A fost descoperita o galerie plina de formatiuni de gips, cele mai interesante concretiuni de acest fel din Romania. Pestera s-a dovedit a fi din ce in ce mai adanca, in 1961 atingand 5.050 m dezvoltare si 350 m adancime si realizand astfel un dublu record, de lungime si de adancime. Acesta din urma a fost reconfirmat prin cercetari ulterioare, care au determinat o adancime de 425 m, insa din punct de vedere al dezvoltarii, pestera nu ocupa in prezent decat locul 5.
O alta descoperire bizara o constituie “bilele de Tausoare”, ce se gasesc incastrate in peretele calcaros si in podeaua partii din pestera careia i-au imprumutat numele - Sala Bilelor. Modalitatea de formare a acestora ramane inca un mister, dar ciudateniile nu se opresc aici: se spune ca, uneori, se aud murmure ce par a veni din interiorul bilelor. In mod cert, toate acestea reprezinta valori inestimabile, care merita un viitor turistic pe masura.
Si speologii au gasit uimitoare materiale de studiu, prin descoperirea unor schelete de ursi din doua specii a caror convietuire era cunoscuta drept imposibila pana atunci: ursus arctos ( ursul brun) si ursus spealeus (ursul de caverna). In plus, oasele erau dispuse intr-un mod ciudat, circular, partea de nord spre nord vest si sud fiind ocupata de ursus arctos si cea de nord spre nord est si sud, de ursus spealeus. Cum este putin probabil ca ursii sa fi murit intamplator in acele pozitii, se presupune ca ei au fost asezati astfel intr-un anumit scop, probabil in cadrul unui cult al omului primitiv inchinat ursului.
Andreea Milici
Sursa poza: http://complexulmuzealbn.ro
Istoria ei incepe in anul 1955, cand invatatorul Leon Barte, plimbandu-se pe valea Izvorul Tausoarelor, a observat cum apa vaii dispare sub pamant, albia ramanand seaca. Intrigat, a cercetat mai atent versantul in care disparea apa, coborand pantele inclinate, printr-o gura nu prea larga. Devenit speolog din pasiune si revenind in repetate randuri in pestera, a patruns tot mai departe, pana si-a dat seama ca se afla in pragul unor descoperiri impozante, ce-i depasesc puterile, astfel ca a decis sa se adreseze Institutului de Speologie din Cluj.
Cercetatorii M. Serban, I. Viehmann, D. Coman si T. Rusu au initializat o explorare sistematica, incepand chiar din iarna aceluiasi an, ce a dus la gasirea de noi galerii, unele impresionante prin largime si inaltime, altele prin ingustime si lungime. A fost descoperita o galerie plina de formatiuni de gips, cele mai interesante concretiuni de acest fel din Romania. Pestera s-a dovedit a fi din ce in ce mai adanca, in 1961 atingand 5.050 m dezvoltare si 350 m adancime si realizand astfel un dublu record, de lungime si de adancime. Acesta din urma a fost reconfirmat prin cercetari ulterioare, care au determinat o adancime de 425 m, insa din punct de vedere al dezvoltarii, pestera nu ocupa in prezent decat locul 5.
O alta descoperire bizara o constituie “bilele de Tausoare”, ce se gasesc incastrate in peretele calcaros si in podeaua partii din pestera careia i-au imprumutat numele - Sala Bilelor. Modalitatea de formare a acestora ramane inca un mister, dar ciudateniile nu se opresc aici: se spune ca, uneori, se aud murmure ce par a veni din interiorul bilelor. In mod cert, toate acestea reprezinta valori inestimabile, care merita un viitor turistic pe masura.
Si speologii au gasit uimitoare materiale de studiu, prin descoperirea unor schelete de ursi din doua specii a caror convietuire era cunoscuta drept imposibila pana atunci: ursus arctos ( ursul brun) si ursus spealeus (ursul de caverna). In plus, oasele erau dispuse intr-un mod ciudat, circular, partea de nord spre nord vest si sud fiind ocupata de ursus arctos si cea de nord spre nord est si sud, de ursus spealeus. Cum este putin probabil ca ursii sa fi murit intamplator in acele pozitii, se presupune ca ei au fost asezati astfel intr-un anumit scop, probabil in cadrul unui cult al omului primitiv inchinat ursului.
Andreea Milici
Sursa poza: http://complexulmuzealbn.ro