|
De la stanca la loc de pelerinaj: Chilia sculptata de Sfantul Daniil SihastrulContemporan cu domnitorul Stefan cel Mare, Daniil Sihastrul se naste la inceputul secolului al XV-lea, intr-un sat din apropierea orasului Radauti. Botezat Dumitru la nastere, acesta primeste numele de David la varsta de 16 ani, cand este calugarit la Manastitrea "Sfantul Nicolae" din Radauti. Simtind nevoia de mai multa liniste, departe de framantarile lumii, tanarul monah paraseste apoi Episcopia si se retrage in Vicovul de Sus, unde duce o viata si mai aspra, de post si rugaciune impreunate cu munca in gospodaria schitului. Aici imbraca apoi "schima cea mare" (ultima treapta a calugariei), primind un nume nou, cel de Daniil. "Ani intregi cu dalta-n mana" Dupa un timp, noul ieroschimonah Daniil decide sa se retraga intr-o zona impadurita si greu accesibila de pe valea paraului Vitau, in apropiere de actuala localitate Putna. Acolo gaseste o stanca, unde, conform unei legende populare, incepe sa sape o grota cu dalta: "Ani intregi petrecu bietul sihastru in genunchi cu dalta-n mana, cioplind necontenit si din greu in vartoasa stanca". Cu o lungime de 9,25 metri si o inaltime de 2 metri, paraclisul are trei despartituri (pronaos, naos si altar). Intre naos si altar se afla un mic iconostas, iar bolta a fost zugravita. Si astazi sunt vizibile urme de culori obtinute din fierturi de plante. Pe peretele naosului, langa fereastra, se afla sapata o cruce si cateva slove care dateaza din anul 1499. Incaperea aflata sub paraclis era folosita de sihastru drept chilie. De la Stefan cel Mare, la canonizare In anul 1451, Daniil este vizitat de Stefan cel Mare, la scurt timp dupa ce tatal acestuia, Bogdan al II-lea, este ucis la Reuseni. Pustnicul prooroceste atunci ca Stefan va deveni domnitor al Moldovei. Sase ani mai tarziu, vorbele acestuia se adeveresc. La indemnul lui Daniil Sihastrul, domitorul avea sa construiasca si Manastirile Putna si Voronet, la aceasta din urma petrecandu-si monahul si ultima parte a vietii. Pe piatra sa de mormant de la Voronet, facuta la dorinta lui Stefan cel Mare, sta scris: "Acesta este mormantul parintelui nostru David, schimonahul Daniil". Considerat sfant inca din timpul vieții, vindecandu-i pe cei bolnavi, alungand demonii si alinand suferintele, Daniil Sihastrul a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Romana in iunie 1992, avand zi de praznuire la 18 decembrie. Chilia sa a fost inclusa pe lista monumentelor istorice din judetul Suceava in anul 2004, fiind in prezent un loc de pelerinaj. Ionut Vasilescu |