|
De facut si nefacut la PastiAm gasit in cutia minune o carte despre traditii si credinte de Pasti. Rasfoind, am dat de un capitol cu povete din batrani, pe de o parte ciudate pentru ale noastre timpuri, pe de alta interesante si de citit pentru cei pasionati. Astfel, e rost sa va impartasesc si voua din cele ce se cuvin sau nu in ziua sfanta a Pastelui: In aceasta zi, de cu dimineata, inainte de a merge la biserica, in unele zone, satenii se spala cu un ban de argint ca sa fie albi ca argintul si sa aiba bani peste an, si cu ou rosu, ca sa fie rumeni ca oul cel rosu; In partile Bucovinei, in ziua de Pasti, oamenii din jurul bisericii ciocnesc oua, gandind ca se vor intalni pe cealalta lume; Se spune ca nu e bine sa cerni faina in ziua de Pasti, caci din acele tarate se vor face lacuste care se vor napusti pe campii; Contrar celor 10 Porunci, in unele locuri s-a raspandit ideea conform careia daca vei fura in noaptea Pastilor, iti va merge bine peste an; Despre lumanarea de la Pasti e bine de stiut ca se recomanda a fi aprinsa cand sunt furtuni si grindina; In ziua de Pasti e indicat sa se manance intai pestele, apoi celelalte bucate, nu de alta, dar asa vei fi toata vara vioi ca pestele; De Pasti, fie ca mananci anafura, fie ca mananci muguri de salcie e acelasi lucru pentru ca se spune ca pomii sunt sfinti; Cel care moare in ziua de Pasti va merge direct in Rai, pentru ca in aceasta zi este deschis pentru oricine, iar cine moare in Saptamana Luminata va sfarsi la fel, pentru ca se spune ca in perioada respectiva Raiul nu are porti; Daca se trag clopotele toata ziua de Pasti roadele Pamantului se vor face bune; Se zice ca cel care se scalda in ziua de Pasti sau in Vinerea Mare este sanatos tot anul; In ziua de Pasti, cand barbatul cu femeia ciocnesc ouale, al cui nu se va strica, acela va trai mai mult; Ouale rosii pazesc casa de farmece, astfel ca babele le impart la femei ca sa le ingroape in curte sau in casa, dupa usa; Daca vrei sa stii cat de norocos esti, ia un ou rosu sfintit in ziua de Pasti, pune-l deoparte, pastreaza-l pana la anul in ziua de Pasti si atunci sparge-l: de se arata gol, n-ai noroc; de e plin, esti printre cei norocosi; in unele zone se spune ca daca timp de 40 de zile acest ou nu se strica, e de bine. Astfel, eu am incalecat pe o sa si vi-am spus povestea asa. Diana Petrut |