SkyTrip

Cheia de la poalele muntilor Ciucas

Statiunea Cheia este situata la poalele muntilor Ciucas, la o altitudine de 871 m, pe raza comunei Maneciu. De-a lungul timpului, datorita presiunii atmosferice relativ coborate, aerului curat, tonic, relaxant, bogat in raze ultraviolete, aceasta s-a evidentiat prin efectele sale curative asupra celor care sufera de astenie nervoasa, suprasolicitare fizica si intelectuala, dereglari de crestere juvenila, anemii secundare, hipertiroitism benign, rahitism. Despre locul cu pricina circula vorba si ca ar fi singurul, pe o raza aproximativ 60 de kilometri, fara industrie si poluare.

Pentru aventurieri, peisajul constituie si o impresionanta sursa de idei de excursii. Cei care sunt amatori de trasee in Muntii Ciucas, renumiti pentru relieful lor spectaculos, pot alege din lista cu “bunatati”. Astfel, se pot urca in Turnul lui Goliat, pot sta cu Babele la Sfat in cazul in care dupa atata suis si coboras au nevoie de odihna sau scrie pe Tabla Butii povestile de pe drum, sa le lase amintire si altora.

Si daca tot suntem pe aici, de ce nu am trece pragul manastirilor Cheia si Suzana? Manastirea Cheia, construita in 1770 din lemn si reconstruita in 1835 din caramida, a carei biserica adaposteste picturi ce poarta semnatura lui Gheorghe Tattarescu. Manastirea Suzana, situata intr-un cadru natural cu paduri de fag cat vezi cu ochii si mustind a spiritualitate, istorie si zestre culturala, a fost infiintata in 1740 de Susana Arsic. Prima stareta a manastirii, aceasta a construit o biserica din lemn cu chilii in jur, care la inceput s-a numit “Schitul Susana”, apoi s-a transformat in “Monastirea Susana”, astazi “Manastirea Suzana”.

Mai multe nu-ti spun, te las pe tine sa vezi ce si cum, insa sper ca dupa ce ai citit aceste randuri, nu ai de gand sa tii informatia doar pentru tine, ci sa o dai mai departe, nu de alta, dar multi sunt dornici de frumos.

Diana Petrut

Sursa poza: http://chilargiadrian.wordpress.com