SkyTrip

Cei 12 Apostoli dintre jnepenisuri si merisoare: micul Rushmore romanesc

Parcul National Calimani este recunoscut pentru peisajele sale impunatoare si pentru monumentele unice. Trei rezervatii se gasesc acolo, una mai fascinanta decat cealalta. Una dintre cele mai impresionante este de departe Rezervatia 12 Apostoli, care isi trage numele de la formele ciudate „sculptate” de natura de-a lungul timpului.

Unica in Bucovina, rezervatia geomorfologica si geologica a fost infiintata pentru protejarea unor „statui” cu forme cel putin bizare, care au inspirat folclorul local. Unii sustin ca ar reprezenta urmele vechilor pelasgi, care au trait pe aceste meleaguri si care le-au ridicat in cinstea unor zeitati.

Un mic Rushmore

Cu o suprafata de circa 200 de hectare, rezervatia 12 Apostoli adaposteste multe figuri zoomorfe si antropomorfe, constituite din fragmente de lava cimentata.

Spre deosebire de faimosul Munte Rushmore din Statele Unite, in care sunt sculptate chipurile primilor presedinti ai Americii, rezervatia din Muntii Calimani a fost modelata de natura, initial de activitatea vulcanica si ulterior de agenti externi.

Cei 12 Apostoli
Exista mai multe astfel de grupe de stanci, in care sunt sculptate turnuri, obeliscuri, piloni si forme fantastice ce aduc a figuri umane sau animale.

Grupul denumit "12 Apostoli" este cel mai reprezentativ si aici gasim denumiri precum Mosul, Maresalul, Mucenicul sau Poarta Harlei.

Micul „Rushmore” este Mosul, care are mai multe "fete" orientate spre cele trei carari care duc la el: o fata lata brahicefala spre est, un cap mic cu frunte ingusta si barba ascutita spre nord si o fata mai alungita, ingusta, de tip dolicocefal, spre sud.

Pe versantul vestic, jnepenisurile si ienuperetele adapostesc un interesant monument al naturii - cocosul de mesteacan. Pe cel estic, afinele, prunisoarele si merisoarele ocupa mari suprafete in cuprinsul rezervatiei.

Ionut Vasilescu