SkyTrip

Bistritenii isi aleg noua Domnita, la Serbarile Medievale ale orasului: Vezi programul festivalului!

La sfarsitul acestei saptamani, Bistrita imbraca straie de sarbatoare, pentru o noua editie a unui festival deja consacrat. Locuitorii orasului si toti turistii aflati in aceasta perioada prin apropiere sunt invitati sa ia parte la cea de-a V-a editie a Serbarilor Bistritei Medievale. Evenimentul incepe vineri, 24 iunie si se incheie duminica, 26 iunie. In cadrul festivalului va fi aleasa si o noua Domnita a orasului, nu inainte insa de a fi supusa unor probe inedite. 

Serbarile Bistritei Medievale se desfasoara anul acesta la Turnul Dogarilor si pe Pietonalul din Centrul Istoric al Bistritei. Ultimele pregatiri pentru Serbari au avut loc loc vineri dimineata, cand s-a organizat pietonalul. Mai precis, s-au instalat mesterii din cadrul Targului Medieval si tabara Garzii de Bistrita. 

Dansuri si animatie medievala 

Deschiderea festivalului a avut loc vineri dupa amiaza, la ora 18:00, la Turnul Dogarilor. Nosa, Garda de Bistrita si Bordo Sarkany au dat tonul festivalului cu animatii medievale si dansuri. 

Doua ore mai tarziu, pe scena mica a avut loc deschiderea festivalului pe Pietonal. Garda de Bistrita a oferit acolo demonstratii de lupte cavaleresti, Nosa a continuat dansurile medievale, iar mesterii din cadrul Targului Medieval au fot prezentati oficial. Bordo Sarkany a concertat apoi de la ora 21:00. 

Deschiderea oficiala 

In adoua zi a evenimentului, la scena mica se va deschide programul artistic printr-o prezentare de arme si demonstratii, urmata de dansuri medievale, un spectacol cavaleresc si o parada a copiilor imbracati medieval.  

La scena mare, spectacolul incepe la ora 16:00, cu o parada medievala, urmata de un recital al Fanfarei Forumului German. La ora 17:00 va avea loc deschiderea oficiala, urmata imediat de o reprezentatie data de Grupul Nosa.  

Tema scenariului istoric din acest an va fi “Pfaffenbruder, fierarul din Nosa”. Prima secventa incepe la ora 17:20. 

Domnita Bistritei, concerte si foc 

Dupa a treia secventa din Legenda lui Pfaffenbruder (ora 19:00), vor fi prezentate publicului cele opt concurente inscrise in competitia pentru titlul de Domnita Bistritei, editia 2011. Pentru a castiga concursul, acestea vor fi nevoite sa treaca mai multe probe de indemanare si cunostinte in ceea ce priveste istoria vechii cetati. 

Momentul va fi urmat de un concert marca Bordo Sarkany si dansuri medievale. Vor urca apoi pe scena Lavinia Raducan si Rromak pentru un concert interetnic clasic tiganesc. La 22:40, Crispus va oferi un spectacol pe cinste de animatie cu foc. 

Ultima zi de Serbari 

Distractia va continua si duminica, pe ambele scene din Bistrita. La scena mare, Grupul Nosa va continua dansurile medievale, dupa care, la 17:15, Ordinul Cavalerilor Lup va pune in scena spectacolul cavaleresc "Fiii Lupului".  

Dupa un nou recital marca Bordo Sarkany, va incepe a doua parte a concursului Domnita Bistritei. Este programat apoi un spectacol medieval Lupus Dacus & Ordinul Cavalerilor Lup. Mult-asteptatul moment in care se va anunta castigatoarea concursului Domnita Bistritei se va consuma la ora 20:30, cand va fi aleasa si anuntata cea mai "populara" domnita.  

Dupa un concert al trupei Nightloosers, care va fi sustinut la ora 21:00, Grupul Nosa si Crispus vor inchide festivalul cu dansuri medievale cu torte, respectiv spectacol de animatie cu foc. 

Vezi programul complet al Serbarilor Bistritei Medievale