SkyTrip

Bisericile de lemn din Maramures, obiective de patrimoniu cultural arhaic si mondial UNESCO

Un nou circuit va intra din aceasta vara in pachetul turistic al judetului Maramures, pentru turistii romani si straini care ii "calca pragul", fara de care imaginea aceastei zone incarcate de istorie si traditie nu ar fi completa. Este vorba despre "Circuitul bisericilor din lemn din Transilvania de Nord", prin intermediul caruia 16 biserici, dintre care 8 aflate in patrimoniul mondial UNESCO, sunt puse in valoare, dupa finalizarea unor lucrari ce are ca termen sfarsitul lunii iunie. "Proiectul prevede punerea in valoarea a bunurilor de patrimoniu cultural arhaic, patrimoniu apreciat atat de localnici dar si de turistii care vin special in Maramures pentru a admira bisericile din lemn construite in urma cu sute de ani. Investitia in valoare de peste 19 milioane de lei a insemnat reabilitarea cailor de acces si circulatie catre obiective, amenajarea de parcari pentru autocare, constructia unor alei pietonale, realizarea iluminatului stradal, ornamental si arhitectural, constructia unor centre de informare turistica, dar si alte utilitati de interes public pentru ca turistii sa beneficieze de conditii decente cand viziteaza aceste obiective", a declarat presedintele Consiliului Judetean Maramures, Zamfir Ciceu. conform Agerpres.

Cele 16 biserici de lemn din satele si comunele judetului sunt admirate de turisti pentru aspectul arhitectonic, ineditul constructiei si vechime. Fiecare are o istorie aparte si o particularitate care o face unica in felul ei. Unele dintre ele au fost construite cu 300-400 de ani in urma, avand un rol important in viata comunitatii timp indelungat. Tocmai pentru ca au constituit ani de-a randul inima satului, pilonul de credinta si centrul spiritual, bisericutele au fost intretinute de localnici si conservate destul de bine. Urmeaza acum sa castige pretuirea turistilor, care sunt invitati sa "descopere frumusetea unor asemenea constructii din lemn, picturi pe panza sau direct pe lemn, semetia sau simplitatea lor care te fac sa calatoresti intr-un timp de mult uitat, un timp al unui Maramures disparut", dupa cum a precizat Zamfir Ciceu.  Alaturi de salba bisericilor, turistii au o oferta bogata de obiective maramuresene deja faimoase: Manastirea Barsana, Cimitirul vesel din Sapanta, Cascada Cailor, Pesterea cu Oase, Lacul Albastru, Statiunea Borsa, Muzeul Satului Maramuresan din Sighetu Marmatiei, Muzeul de Mineralogie, Muzeul Memorial Sighet sau trenul Mocanita.

Autor fotografie: Zoltan Kalmar