|
Ansamblul Tauseni, pista OZN?Dar pista se pare ca exista si se afla pe culmea dealului din satul Tauseni, aflat pe drumul ce leaga Clujul de comuna Sic. Cel putin aceasta este prima impresie cand vedem Ansamblul monumental de la Tauseni. In marginea satului, ne apare in drum, un indicator orientat stramb: spre Ansamblul Tauseni. Direct peste dealuri? Asa este, indicatorul ne arata de la inceput, ca Tauseniul nu este o destinatie obisnuita. La iesirea din sat, un perimetru ingradit ne atrage atentia. Pe placa de la intrare putem citi numele ansamblului: "De-semne spre cer pentru ploaie si curcubeu" sau "Instalatie (magico-poetica) pentru rememorare". Doua poteci pornesc de la poarta si urca dealul spre niste obiecte ciudate, structuri metalice nemaivazute si fara niciun scop aparent. Sunt lucrarile artistului Alexandru Chira care, ajutat de fratele sau, inginer la Combinatul de Utilaj Greu, a conceput si turnat piesele acestui ansamblu. Se spune ca una dintre piese era atat de mare incat nu a putut fi scoasa pe poarta fabricii, iar inginerul a trebuit sa demoleze o parte din zidul care inconjura Combinatul. Biserica, scoala si caminul cultural din sat, sunt dispuse in triunghi, formand spatiul spiritual al satului, iar intregul ansamblu isi trage energia pe cai reale si virtuale de la aceste trei institutii. Lucrarile sunt dispuse aparent aleator, totusi au un ritm bine studiat, clopotele mute se reflecta in oglinzile magice din care picura apa in fantana vietii. Structurile expuse nu se pot povesti, doar privi. Si daca, privindu-le, simti ca sufletul iti rezoneaza cu universul, atunci inseamna ca devii si tu rezervor pentru ploaie si curcubeu. Geometria lucrarilor din Tauseni se proiecteaza intr-un spatiu sacru, in care matematica esoterica e folosita pentru a calcula unghiul soarelui la apus, cu oglinzile magice. Larisa Bracea |