|
Afla de unde isi iau vrajitoarele puterile si cum le transmit mai departeSe numeste, sugestiv, Balta Vrajitoarelor si se afla undeva prin Padurea Boldu-Creteasca. Nu are casuta postala, insa poate fi vizitata cu usurinta, mai ales de bucuresteni, intrucat se afla la iesirea din Capitala, spre Stefanesti. Puteri transmise de la o vrajitoare la alta Balta fermecata masoara doar cativa metri in diametru si mai putin de doi metri in adancime. Dimensiunile nu le impiedica, insa, pe vrajitoare sa se adune acolo in momente cheie ale anului. In preajma noptilor de Sfantul Gheorghe, Sanziene sau Sfantul Andrei, se spune ca se deschid portile spre alte taramuri. Atunci se incarca vrajitoarele cu puteri magice, care sunt transmise din generatie in generatie. Locul unde a sfarsit Vlad Tepes In jurul Baltii Vrajitoarelor s-au creat o multime de povesti care mai de care mai ciudate. Conform uneia dintre ele, acolo ar fi locul unde si-a gasit sfarsitul Vlad Tepes. Si nu oricum, ci decapitat. Alte legende spun, insa, ca domnitorul a murit aruncandu-se de pe o creasta, varianta exploatata si de Francis Ford Coppola in filmul Bram Stoker’s Dracula. Legende fara fund Locuitorii din apropiere vorbesc despre fel de fel de fenomene ciudate observate acolo de-a lungul timpului. De la fulgere magice la disparitii cel putin ciudate. Unul dintre cele mai vehiculate mituri se refera la bolovanii inghititi de micuta balta fara fund. Dupa cutremurul devastator din ’77, sustin unii presupusi martori, in Balta Vrajitoarelor ar fi fost descarcate basculante cu moloz pentru a fi astupata. Nu numai ca nu s-a astupat, dar ramasitele aruncate acolo au si disparut dupa cateva saptamani. Ionut Vasilescu |